#myalienish #stories #egypt #part2

Templul Dendera ~ de la mistere feminine la tehnologii nebănuite sau, altfel spus, „În locul în care se naște Soarele”!

Ei, da… uite că am ajuns într-un alt loc legendar despre care se spune că dă naștere Soarelui. Sau, poate mai bine spus, un loc în care o zeiță puternică, plină de mister și lumină, dă naștere Soarelui în fiecare an, exact la solstițiul de iarnă, sărbătoarea mea preferată.

Zeița aceasta poartă mai multe nume. Unii o cunosc ca Hathor – zeița iubirii, a frumuseții, a dansului și a cerului înstelat. Alții o văd în chipul lui Isis – zeița magiei, a renașterii, a maternității universale. Dincolo de nume, ea este simbolul femininului sacru, al puterii creatoare, al luminii care renaște din întuneric. Și da, undeva, cumva, cele două zeițe sunt una și aceeași, fețe diferite ale aceluiași mister.

Locul acesta în care am ajuns e mai mult decât un simplu templu. Este un spațiu binecuvântat, deschis către alte dimensiuni ale înțelepciunii. Templul de la Dendera, dedicat zeiței Hathor, este o bijuterie a Egiptului antic. Arhitectura este perfectă, simbolurile sculptate în piatră sunt fascinante, iar liniștea acestui spațiu vorbește direct sufletului. Când te afli acolo și vezi frumusețea și precizia gravurilor de pe pereți, nu poți să nu te gândești că acei artiști care le-au realizat aveau poate ceva dintr-o altă lume. Har divin, poate știință pierdută, sau chiar ambele.

Templul este plin de simboluri cosmice, tehnologii stranii și mistere nedeslușite. Și totuși, dincolo de toate, simți că acesta este un spațiu în care femininul divin prinde formă, în care nașterea luminii este sărbătorită ca un act sacru. Arhitectura templului respectă principii de geometrie sacră, templul fiind aliniat cu steaua Sirius, asociată cu Hathor/Isis.

Dacă ar fi să aleg un singur loc din templu care m-a impresionat profund, acela este reprezentat de o cameră specială, un spațiu sacru cu un tavan pe care este reprezentată zeitatea Hathor, din al cărei pântec – așa cum spuneam mai sus – se naște Soarele. Este un loc care vibrează într-un fel cu totul aparte. Când pășești acolo, simți cum energia îți pătrunde prin toate celulele, ca și cum întregul corp energetic se rearanjează. E o trăire profundă, aproape imposibil de pus în cuvinte, dar care transformă, regenerează și trezește ceva adânc în tine.

Un alt element fascinant al acestui loc este reprezentat de celebrul Zodiac de la Dendera, o reprezentare astrală unică, sculptată în piatră, care nu doar că reflectă cunoștințele astronomice ale Egiptului antic, ci sugerează o înțelegere profundă a mișcărilor cosmice, a ciclurilor cerești și poate chiar a destinului uman înscris în stele.

Tot în templu, pe unul dintre pereți, am descoperit și ceea ce mulți numesc „becul de la Dendera” – o gravură enigmatică ce pare să înfățișeze un sistem de iluminat antic, o tehnologie pierdută sau poate… ceva ce nici azi nu înțelegem pe deplin. Mulți cred că ar fi un indiciu al unui contact cu o cunoaștere extraterestră (me: heheheeeeee!).

M-am tot gândit la acest element, fascinată de simbolismul său, și mi-a venit în minte un citat celebru al lui Tesla care spune că, Omul, în desăvârșirea sa, poate crea sori, planete, galaxii. Și atunci, inevitabil, ajungi să te întrebi: chiar avem liber arbitru în această realitate?

Eu cred că nu. Cel puțin nu în sensul în care îl înțelegem de obicei. Adevăratul liber arbitru nu se manifestă în alegerile zilnice, ci în momentul în care trăim o eliberare dimensională. Atunci când integrăm în structurile noastre toate dimensiunile cosmice, când conștiința noastră se dilată suficient de mult încât să atingă originea creației. Doar atunci ni se dă acel dar al puterii. Puterea de a manifesta, de a co-crea realitatea, de a aduce în lume viziuni și energii sacre.

Iar eu simt că marile ființe inițiate ale Egiptului Antic dobândiseră acest lucru. Ei nu doar cunoșteau tainele universului, ci le și trăiau. Le manifestau prin temple, simboluri, științe uitate. Le ancorau în piatră, în stele, în geometrii sacre. Nu erau doar constructori, erau creatori conștienți, maeștri ai lumilor nevăzute.

Altfel, nu suntem decât niște pioni ai unui destin prestabilit. Venim aici pentru a ne reaminti cine suntem și pentru a ne întoarce la această cunoaștere cosmică, pe care unii o numesc trecut, dar eu o simt ca un prezent continuu al unei înțelepciuni de dincolo de timp. O cunoaștere la care, dacă am avea acces cu adevărat, ne-ar fascina peste măsură și, poate, ne-ar transforma pentru totdeauna.

M-am bucurat teribil de mult să fiu aici. E o bucurie care vine din inimă, dintr-un loc adânc și vechi, ca o amintire ancestrală. Siguuur sufletul meu a mai fost aici. Așa s-a simțit. O casă de care mi-a fost tare, tare dor!

Dacă v-a plăcut, stay tuned for #part3. Există și o concluzie a acestei călătorii.