Am ieșit în weekend în parc și am mers să mă așez la soare în peticul meu de iarbă tomnatică. La vreo 10 m de mine se aflau doi băieți și două fete. Sri Lankezi. I-am privit puțin lung întrebându-mă de unde sunt (am aflat ulterior). Apoi am căzut în lumea mea solară și în gândurile mele. Cred că păream puțin serioasă căci încercam să îmi rumeg simțirile. Din când în când, le mai aruncam câte o privire. Plină de curiozitate. M-au privit și ei înapoi de mai multe ori. Am simțit de la ei un câmp de reținere. Ca și cum se simțeau analizați sau judecați. La scurt timp după, s-au ridicat și au trecut fix pe lângă mine. Moment în care le-am zâmbit și i-am întrebat de unde sunt. Apoi i-am întrebat daca muncesc aici și ei mi-au spus că da. Apoi le-am spus că sunt foarte frumoși și că i-am tot privit. Mi-au mulțumit și au mers mai departe cu zâmbetul până la urechi.

Scriind asta mi-am amintit de o replică din one of my fav animations ever: The mole, the fox and the horse. Momentul în care cârtița îl întreabă pe băiat ce vrea să se facă când se face mare. Iar baiatul răspunde “Kind!”.

Acum schimbăm subtil topicul căci fix înainte de această întâmplare scrisesem articolul de mai jos.

~~~

No… io am tot zis că finalul ăsta de an se lasă cu artificii. Și nu mă refer la artificiile acelea, cu care ne tot amenință “elitele”. Alea n-au nicio treabă. Sunt doar o “scuză” frumos poleită ca să mai controleze puțin câmpul colectiv. Cheap. Very cheap brainwashing.

Dar hai să vedem cum funcționează, de fapt, lucrurile. Pentru că iară m-or lovit navele spațiale. Tema principală: dualitatea lumii în care trăim și planul foarte bine pus la punct de a crea o ruptură la nivelul straturilor sociale. Pe scurt: oameni săraci și oameni bogați.

Și pentru că viața asta m-a plimbat prin multe lumi, am simțit să mai las aici niște concluzii din tolba mea #extraintraterestră.

Deci, cum se manifestă ce ziceam mai sus la nivel subtil, energetic? Ei bine, în ambele cazuri vorbim despre tipare și influențe care acționează în subconștient, alimentate de entități subtile. Ceea ce eu numesc “elementali”, un fel de mici vampiruți de energie.

Dar să o dăm puțin spre câmpul subtil al unui individ. Omul sărac trăiește cu mari blocaje în zona chakrelor de jos. Singura lui preocupare este supraviețuirea. Nevoile zilnice îl obligă să muncească necontenit pentru a-și asigura hrana, siguranța și un minim confort. Viața lui este marcată de frică, rușine, neputință și pericol. Legătura sa cu planul interior, cu sinele profund, este aproape inexistentă. Nu are timp pentru introspecție, pentru bucuria de a fi, de a se exprima sau de a se cunoaște. Și totuși, aici apare un paradox: omul sărac caută mai mult legătura cu Dumnezeu. Își caută o ancoră care să-i dea puterea de a merge mai departe. Astfel, chiar dacă chakrele de jos sunt blocate, cele superioare tind să fie mai deschise. În plus, viața simplă și apropierea de natură îi aduc un fel de conexiune mai subtilă cu divinitatea.

Omul bogat, în schimb, are chakrele de jos echilibrate. Nu îl preocupă ziua de mâine, nevoile de bază fiind deja asigurate. Însă aici apare un alt tipar: dacă săracul trăiește rușinea și neputința, bogatul alunecă adesea în desfrâu și abuz de putere. Trăind o viață comodă, lipsită de riscuri reale, el își permite “orice”: petreceri, alcool, droguri, excese sexuale. Conexiunea cu Dumnezeu lipsește aproape complet.

Și, ca să facem și o glumă: în timp ce Nea Gheorghe, la munte, bagă țuică pe bandă rulantă, domnul Popescu, la oraș, își petrece noaptea pe cocaină.

Dar, foarte important de menționat: acesta nu este un adevăr 100% valabil. Nu toți săracii sunt sfinți și nu toți bogații sunt desfrânați. Există oameni faini și conectați de ambele părți. Doar că, la scară mare, direcția e clară. Se joacă la greu cartea dualității.

Și aici intră în joc forțele din spate, acei “elementali” despre care vorbeam. Ei nu sunt răi în sine. Nu există un Bau-Bau care să-i trimită să subjuge omenirea. Ei apar natural atunci când omul trăiește dezechilibrat, rupt de sursa sa divină. Se hrănesc din frici, excese și neajunsuri, dar nu aduc niciodată o împlinire reală ființei.

Și acum partea esențială: dacă primele 3 chakre se ocupă de supraviețuire și ultimele 3 de transcendență, între ele rămâne chakra inimii. Numărul 4. Locul unde totul se unește, unde micro și macro se întâlnesc în interiorul ființei.

De aceea se vrea separarea. Pentru că omul care ajunge să-și găsească inima, să-și regăsească Sinele, devine o forță de neoprit. Nu mai poate fi manipulat de niciun elemental. În acel spațiu apare adevărata minune: Iubirea. O cunoaștere profundă a propriei ființe, care se extinde apoi asupra întregii vieți. Este momentul în care binele și răul încetează să mai fie opuse, iar omul începe să cuprindă Totul.

Și totuși, de ce pare că viața merge către o separare totală?

Pentru că atunci când oamenii sunt împărțiți, sunt mai ușor de manipulat și mai greu de unit. Și, mai subtil, pentru că în polarizare se creează energie/tensiune.

Numai că adevărul nu e în extreme. Adevărul e în mijloc, în spațiul unde se întâlnesc contrariile. Și asta e, de fapt, miza: să ajungem la inimă. Acolo unde separarea dispare și se naște integrarea.

Cu siguranță, viața nu-i despre cât ai în buzunar, ci despre cât loc lași în inimă. Că, până la urmă, și Gheorghe cu țuica și Popescu cu coxul tot oameni sunt. Unii blocați, alții prea liberi. Dar când cobori din cap și urci din stomac până în inimă, acolo se întâlnesc toți: bogați, săraci, cu bani sau fără bani, cu glume sau cu drame. Acolo începe adevărata petrecere. And guess what: nu mai e nevoie nici de artificii!  Căci Iubirea nu cunoaște separarea. Iubirea îmbrățișează și cuprinde. Este omniprezentă și omnipotentă. Se dăruiește și primește. Și, foarte important, cunoaște Totul! Iar în Tot se află dumnezeirea.