Sun Rays / Blog

#9 Nectarul Zeilor sau Misticism marca Obregia

Dat fiind faptul că am experimentat mai multe captări de câmp în ultima vreme, m-am simțit inspirată să scriu despre câteva lucruri. Tema principală: sexualitatea.

În ultima vreme, Bucureștiul a avut mai multe momente în care a mirosit a mare. Nu știu cum și dacă se simte asta și prin alte zone din țară. Eu, personal, am captat acest miros doar lângă ape mari sau, aici, în București. Există și niște motive mai oculte în spate, dar asta este o temă cu alt nivel de dificultate.

Dar acum să vă explic puțin treaba asta cu mirosul de mare. Apa, atunci când, matricial vorbind, reflectă armonie, are un miros specific. Dacă ar fi să îi facem o analiză olfactivă, atunci am avea tente de briză răcoroasă, aer proaspăt de munte și un miros aparte pe care eu îl asociez cu o deschidere completă de inimă. Da, da. Poate să sune nebunesc, dar atunci când inima se deschide corect și sănătos, aceasta emite un miros cu adevărat dumnezeiesc.

Acum, de ce am scris toate astea? Cum ziceam, zilele astea au mirosit a inimă și mare. Ori asta poate să aibă mai multe semnificații. Dar nu voi intra în ele pentru că unele s-ar putea să nu ne prea placă. Asta pentru că sunt strâns legate de Conștiința Apei. Când apare în câmp, cere un nou upgrade de vindecare. Și, știți cum se spune: new level, new big devil.

Dar să revenim la oița mea de astăzi. Pentru că atunci când mie îmi miroase a inimă și mare, mereu simt să povestesc despre lucruri din-acelea, de om nebun cu acte. Și pentru că Apa este strâns legată de sexualitate, tema mea de astăzi vorbește despre Amrita. Sau, altfel spus, ceea ce în tradiții ezoterice este numit scurt și la obiect, „nectarul nemuririi”. Amrita este considerată o substanță subtilă, sacră, asociată cu energia vitală și iluminarea. No bun. Și ca să ne fie clar de la început, nu voi vorbi din cărți, ci direct din tolba mea de extraintraterestră. Adică, dacă nu vă place ce citiți, nu vă fie cu supărare.

Amrita reprezintă o substanță care poate fi obținută doar prin pântecul feminin. Și nu, nu este asociată cu orgasmul feminin. Cel puțin nu cu cel pământean. Căci aici vorbim de treburi cosmice deja. Și vă explic acum de ce.

În momentul în care femeia se desăvârșește în ființarea ei – adică atinge un nivel înalt de desăvârșire sufletească și trupească (nu o luați dogmatic, pentru că nu are nicio legătură – mai degrabă aș spune dobândirea unei conștiințe de puritate în întreaga sa ființă) – când acest lucru se întâmplă, în pântecul ei are loc un proces extraordinar. Ia naștere un foc subtil, puternic alchimizator. Focul acesta subtil este darul primit în momentul în care energiei pântecului i se permite comuniunea cu pântecul planetar și, mai apoi, cu pântecul cosmic. Acesta este momentul în care apare Amrita, substanța nemuririi.

Acesta este motivul pentru care, în marile tradiții ezoterice, femeia este cea care, simbolic vorbind, poartă pe umerii săi cheia nemuririi. Un exemplu în acest sens se găsește chiar în hinduism, unde se spune foarte clar că Shiva fără Shakti este un cadavru.

Dar asta nu înseamnă superioritate feminină. Și am să vă explic acum de ce. Pentru că substanța aceasta ia naștere în pântecul feminin (a se vedea toate reprezentările simbolice legate de uter). Dar substanța aceasta rămâne în uter până când apare impulsul potrivit pentru a “consacra” această energie. Mai pe șleau spus, energia masculină.

Și nu aș numi asta trezirea marelui Șarpe Kundalini, pentru că trezirea a avut deja loc la nivel individual, ci desăvârșirea în primordialitatea creației a marelui Șarpe. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, energia masculină, la rândul său, are nevoie să fie la fel de desăvârșită.

Cum ziceam, omul poate atinge iluminarea individual, da. Dar iluminarea aceasta nu îl eliberează pe om de moarte. Îi luminează spiritul și îi deschide porți către taine nebănuite, dar nu îl ridică deasupra materiei.

Și aici mă refer la nemurirea fizică. Nemurirea fizică poate avea loc doar prin uniune. Iar pentru asta este nevoie de Amrita. Sau, altfel spus, focul conștiinței feminine. Care se naște tot din Apă. Este Focul acela născut din Ape. Cea mai de neînțeles alchimie, poate.

Femeia poate deveni nemuritoare prin esența sa. Dar rolul său de gardian al Apelor, prin însăși energia pântecului său, o face să înțeleagă că doar ea poate să desăvârșească bărbatul și să îl readucă la viață.

Căci, no, pe bune acum?! Cum ar fi viața fără, cum zic glumele de pe TikTok: o chestie din-aia care te ține în brațe și te minte?!  Cam lipsită de sens, right?! Să mai și râdem, zic!

Și ca să închei povestea asta (care, recunosc, poate foarte bine să ajungă într-un scenariu de film SF cu accente tantrice), vreau să spun un lucru simplu: energia sexuală nu e de risipit.

Dacă o împrăștiem aiurea, e ca și cum am turna nectar într-o chiuvetă spartă. N-ajungem nicăieri și sigur nu dobândim cine știe ce calități subtile.

Dar asta nu înseamnă că sexul e de pus la sertar cu cheia. Acuma, pe bune…fără el, viața ar fi cam…ștearsă…

Diferența o face cum ne raportăm la el: dacă îl transformăm în simplă risipă sau în adevărat combustibil pentru desăvârșirea noastră.

Așa că, dragilor, bucurați-vă de viață dar trăiți-o și cu puțină conștiență. Și…cine știe? Poate într-o zi veți descoperi chiar și o picătură din Amrita aceea misterioasă.

#12 Sexualizarea femeii și decăderea planetară

#12 Sexualizarea femeii și decăderea planetară

M-am trezit într-una din dimineți după un vis care nu m-a lăsat în pace. Nu a fost genul de vis pe care să îl uiți odată cu cafeaua, ci unul din-acelea, de rămân și îți cer să îți faci psihanaliză mai ceva ca Freud. Se făcea că ajunsesem într-un loc ce semăna cu o...

#11 Când Devenirea învinge Carnalitatea

#11 Când Devenirea învinge Carnalitatea

Pentru că se apropie sărbătoarea mea preferată din an, Solstițiul de Iarnă, momentul în care Marea Zeiță dă naștere noului Soare, am simțit nevoia să scriu câteva rânduri despre o temă asupra căreia am reflectat profund în ultima vreme. Lumea în care ne mișcăm în...

#8 Despre H2O și telepatie

#8 Despre H2O și telepatie

Ei bine, a sosit vremea pentru puțin #jurnaldeextraintraterestru. Și, dacă tot ne-am contrazis atât pe tema: este sau nu Apa informație, m-am gândit să vă împărtășesc câteva frânturi din tolba mea SF-istă. Vă povesteam la un moment dat despre una dintre convingerile...

#6 În locul în care se naște Soarele

#6 În locul în care se naște Soarele

#myalienish #stories #egypt #part2 Templul Dendera ~ de la mistere feminine la tehnologii nebănuite sau, altfel spus, „În locul în care se naște Soarele”! Ei, da… uite că am ajuns într-un alt loc legendar despre care se spune că dă naștere Soarelui. Sau, poate mai...

#5 Acasă, la Osiris. Dragostea vieții mele!

#5 Acasă, la Osiris. Dragostea vieții mele!

Well, time for some of my #alienish fav stories! #part1 Am ajuns (yaaaaay), cu binecuvântare de Sus, bineînțeles, în două temple egiptene absolut dumnezeiești! Unul dedicat energiei feminine și altul dedicat energiei masculine. Și pentru că vreau să vă povestesc...

#4 Despre Apă, Iubire și Dimetiltriptamină

#4 Despre Apă, Iubire și Dimetiltriptamină

Personal, au cam început să îmi placă perioadele de criză. De ce? Pentru că în momentele de criză se întâmplă ceva profund în interiorul meu. Este ca o forță dumnezeiască care se coboară și mă expandează către ceva extraordinar ce nu pot cuprinde în viața de zi cu zi....

#3 România, tărâmul ales al ‘zeilor’?!

#3 România, tărâmul ales al ‘zeilor’?!

Ceva se întâmplă. Se simte. Și cred că foarte mulți dintre noi avem acest sentiment. Și, cum stăteam eu astăzi încercând să îmi dau seama ce, cât, cum și anume simt, mi-am adus aminte de o întâmplare. Luna noiembrie. Anul 2014. Ne găseam în stradă o mare de oameni. În...

Contact

Dacă ai întrebări sau vrei să afli mai multe despre arta și povestea noastră, nu ezita să ne contactezi!

Social Media

13 + 5 =

We won’t spam!