„Era limba pură a lumii. Nu avea nevoie de explicații, așa cum universul nu are nevoie de explicații în călătoria sa prin timpul nesfârșit. Ceea ce a simțit băiatul în acel moment a fost că se afla în prezența singurei femei din viața lui și că, fără să fie nevoie de cuvinte, ea a recunoscut același lucru. Era mai sigur de asta decât de orice altceva în lume. Părinții și bunicii îi spuseseră că trebuie să se îndrăgostească și să cunoască cu adevărat o persoană înainte de a se angaja într-o relație. Dar poate că oamenii care simt astfel nu au învățat niciodată limbajul universal. Pentru că, atunci când cunoști acea limbă, este ușor de înțeles că cineva în lume te așteaptă, fie că e în mijlocul deșertului sau într-un oraș mare. Și când doi astfel de oameni se întâlnesc și privirile li se găsesc, trecutul și viitorul devin neimportante. Există doar acel moment și incredibila certitudine că totul sub soare a fost scris de o singură mână. Este mâna care evocă dragostea și creează un suflet pereche pentru fiecare persoană din lume. Fără o astfel de iubire, visele cuiva nu ar avea niciun sens.” – Paulo Coelho, Alchimistul