O poveste a unei călătorii de reîntoarcere. Acasă.
În locurile cele mai profunde ale sufletului. O poveste de regăsire.
A fost odată ca niciodată…
Se spune că, undeva la începuturi creatoare, trăia un spirit tare jucăuș. Acesta era îndrăgostit de Soare și de lumina sa vindecătoare. Se îmbăia în ape din cele vii și primordiale. Obișnuia să călătorească. Mult. Departe. Era o lume infinită în care nu exista timp iar cel mai bun prieten al vieții era însăși Nemurirea.
Iar Nemurirea, ca un maestru înțelept, l-a încununat pe Spirit cu cele mai înalte culmi ale infinitului: forme mișcătoare, raze de soare și ape din cele mai înalte.
Apoi, când a sosit vremea, Nemurirea i-a pus aripi lui Spirit și i-a șoptit:
A-ți fi frică este cel mai mare dar pe care Universul ți-l poate oferi. Dacă nu ai simți frica, nu ai învăța niciodată cu adevărat ce este Viața. Este ca atunci când visezi să urci pe culmile cele mai înalte și te pierzi în propriul tău zbor. Dacă am avea aripi mai înalte, atunci am știi că nu e nevoie decât de o inimă ce încă vibrează a inocență și puritate. Doar atunci vom înțelege că Frica are și ea aripi iar Iubirea îi sunt însăși aripile.
Poate că ne-am obișnuit să ne pierdem în valurile neîncetate ale minții și uităm că, de fapt, totul este o joacă, o joacă a unor copii ce nu au încetat niciodată să creadă. Să creadă că există, acolo, o lume în care visul se transformă în realitate și poate străbate în cântare toate sunetele ființelor noastre. Ar putea fi un „La” ce își învinge propriul paradis și se aruncă în abis. Căci doar acolo, în abisul cel mai de jos ia naștere scânteia. Acea sclipire ce readuce bucuria. Poate că atunci, însăși prietenul meu bun, Timpul, și-ar aminti Eternitatea.
Nu există spațiu între forme, formele sunt însăși spațiul. Ne este frică să ne deschidem inima pentru că inima este locul în care spațiu și forme se întâlnesc, oameni și forme se întâlnesc, oameni și spațiu devin putere. Pentru a putea recrea Infinitul. Am putea spune puterea infinită asupra întregii vieți dar infinitul devine viața însăși. Este centrul minunat al întregii ființări, ființare ce cântă cântul răsăritului și dansează dansul apusului. Pentru că doar îngenunchind în fața Soarelui vom afla întreagă taină și lumină a Sa. Și doar devenind precum peștele vom putea pătrunde sub taina apelor.
Contact
Dacă ai întrebări sau vrei să afli mai multe despre arta și povestea noastră, nu ezita să ne contactezi!
Social Media
We won’t spam!